Pașii de sticlă calcă prin mine ca prin nisip,
Culoarea morții vremuiește pe chip
Sufletul, amestecat în vopsele de zugrav,
E atât de singur și atât de bolnav
Vin corbii negri cu ciocuri ascuțite să-l spintece,
Poate numai sfâșierile or să-l vindece
De atâtea zboruri neîmplinite se sting
Toate luminile ce întâmplător mă ating
O bombă nucleară declanșată e trupul,
Mi-am fost înstelarea și rugul
Pe care am ars laolaltă cu visele
Mă strâng în brațe nemiloase abisele
O, suflete, bântuit de timpul scârnav,
Ești atât de singur și atât de bolnav!
15 ianuarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu