Trecem unul pe lângă altul ca doi străini,
fiecare locuiește în altă scorbură a sufletului
Răpuși de vini imaginare ne ajutăm
să supraviețuim propriei neputințe,
să ducem mai departe muntele suferinței
Toate bolile au leac
numai durerile sufletului sunt nevindecabile
Ne izbim de țesuturi,
zidurile închisorii n-au nicio ușă
prin care să fugim de noi înșine
cât mai departe
Și nu știm ce se întâmplă de nu putem,
ce lanț ruginit ne-a intrat cu furie în carne,
și ne ține prizonieri pe viață,
între aceste ziduri fără ferestre
18 ianuarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu