Bunica

Îmi tremură în sânge iarna grea,
pe umeri anii putrezi se adună,
tu nu mai ești aici, prea buna mea,
dar mă privești cu ochii blânzi din lună

Și m-ocrotești, mă sfătuiești ce-i bine,
și ce-i frumos pe drumul vieții aspru,
e-așa de lungă calea pân la tine
că te-ai mutat definitiv pe-un astru

Tu, mama mea, prea buna mea în toate,
ce m-ai făcut să fiu om bun în lume,
aș da tot timpul vieții la o parte
să poți să-mi zici din nou pe nume

cum o făceai când întrebam de zor:
cum se numește floarea aceea albastră?
dar pasărea ce cântă în pridvor?
de ce ne bate viscolu-n fereastră?

Și cum a fost în Marele Război?
pe unde se ascunde Carul Mare?
de ce mănâncă oile trifoi?
de ce-avem câte-o soartă fiecare?

La toate-aveai răspunsurile gata, 
doar de războaie mă rugai să-ntreb,
că-mi va răspunde mult mai bine, tata, 
c-a fost toți anii aceia în Infern 

Și când eram bolnav și se-nvârtea pământul,
și-un carusel al morții era trupul meu,
mă îngrijeai și-ți auzeam cuvântul
ce-l implora pe Dumnezeu

A fost medicamentul cel mai bun,
ce m-a făcut din fir plăpând, om mare,
bunico, câte-aș vrea să-ți spun,
dar ți-ai mutat tot sufletul în zare

Poate revezi de-acolo anii tineri,
în care eu eram mândria ta,
și așteptam ca-n fiecare zi de vineri
tu să mă cerți ca să mă poți ierta

Și-ai fost o mamă pentru mulți copii,
pe lângă primii zece zămisliți din clisă,
în casă erau numai îngeri vii
și ușa inimii ți-a fost mereu deschisă

Ți-am fost aproape până la sfârșit,
ți-am dat din mine cea mai bună parte,
te-am ocrotit cu drag, te-am îngrijit,
dar ce păcat că ai plecat în moarte

Eu nu credeam, zeița mea cea bună,
că tu vreodată ai să mori,
azi părul alb îți flutură în lună,
dar când mi-e greu în vise îmi cobori

Și-mi dai curaj, mă liniștești și-i bine,
și-atunci prin lume trec mai împăcat,
dar tot mi-e dor, lumina mea, de tine,
și tot mă doare ziua-n care ai plecat

Nici doctorii n-au mai avut ce-ți face,
vroiai să te întorci în timpul tău,
azi Universul s-a oprit și tace,
iar tu de-a dreapta unui Dumnezeu

atât de bun, de-apropiat de oameni,
încât îl simt lumină-n preajma mea,
cu mama Lui atât de bine sameni
c-o veșnicie eu mă voi ruga

să-ți fie Raiul singura ta casă,
pe care s-o-ngrijești ca pe copii,
eu te iubesc, bunica mea frumoasă, 
chiar dacă drumul înapoi nu îl mai știi...


12 ianuarie 2019, la 7 ani după Marea Trecere