sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Pleacă...

Nu știu când a trecut atâta timp, 
cum a fost posibil să treacă,
toți demonii de pe pământ strigau:
pleacă!

Nu știu cum a trecut atâta timp
de când ușa inimii s-a închis,
toți îngerii din cer strigau:
pleacă din vis!

Nu știu unde a fugit atâta timp
și care-i sunt nevăzutele rute,
toți oamenii de zăpadă strigau:
du-te!

Nu știu dacă a mai rămas
puțin timp de cheltuit,
se-aude numai ecoul:
pleacă; nu te-a iubit...


26 ianuarie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu