Curg amintirile-n șuvoi,
clepsidra e în criză de nisip,
trec printre spaime îngeri noi,
niciunul însă n-are chip
Se leagă-ntre dezastre niște punți
pe care să ne trecem clandestin,
în inimă cresc imposibili munți
să-mpiedice întoarcerea-n destin
Pe-acolo am nemurit câteodată
înlănțuiți de patimile prime,
erai din munți cea mai frumoasă fată
ce a trecut ca fulgerul prin mine
Și-ai ars toți mărăcinii dinainte
să crească iarbă nouă printre flori,
și-ai locuit strivindu-mi-te-n minte
și ne-am iubit de-un milion de ori
Și nu mai știu ce s-a-ntâmplat pe urmă,
eu am murit ucis de dor suprem,
un demon de zăpadă-n suflet scurmă
și n-am avut pe cine să mai chem
să-mi mângâie mirată fruntea
abandonată printre astre,
zadarnic se întinde puntea
să lege marile dezastre
De-atâta viață smulsă de strigoi
se-ntoarce în clepsidră ceasul rău,
trec printre spaime îngeri noi,
niciunul însă n-are chipul tău...
5 ianuarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu