În fiecare zi din restul vieții mele
cad frunze moarte prin retină,
nu mai răsar deasupra-mi stele
și-s condamnat să mor fără lumină
Nu am prea multe explicații pentru dramă,
nu știu care blesteme m-au împins
să evadez cu chipul tău din ramă
și să mă simt un permanent învins
În fiecare noapte bâjbâi după tine,
nu te găsesc că ai fugit demult,
în juru-mi sunt doar umbre orfeline
ce practică întunecatul cult
al vremurilor ce nu or să vie,
deși-s promise-n liturghii cu har,
ia Raiul tot și lasă-mi iadul mie
și nu-ți mai vinde sufletul amar
Voi merge înainte-împins de valuri,
mă voi izbi într-un final de țărm,
voi trage toată marea peste maluri
și, în final, definitiv adorm
Și chiar și-atunci, trecut de bariere,
vor curge frunzele din trupul meu,
iar amintirea dusă de himere
mai singură va fi ca Dumnezeu...
30 ianuarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu