PELIN

Mi-e sufletul amar de-atât pelin,
de-atâtea drumuri frânte între iluzii,
paharul de otravă-i tot mai plin
și îngerul se zbate în perfuzii

Nu-i loc de luminări în serpentine,
în lumea infernală nu am loc,
abisul mă absoarbe dinspre tine, 
aș vrea să-ți fiu, dar nu-ți mai sunt deloc

Până la urmă am să plec pe mare
sau prin păduri ascunse de priveliști,
armata fluturilor, trecătoare,
va pune nopții ultime opreliști

Dar eu voi merge înainte-n gânduri
ca un soldat al timpului răpus,
pereții sufletului, îmbrăcați în scânduri,
se vor topi în ultimul apus

Nu sunt soluții la probleme,
răspunsurile false m-au ucis,
se-ncuie întunericul în gene
și mă întorc, prin mine, în abis

Va înflori în fluturi morți pelinul
și-am să te-ntreb adeseori: 
de unde-ai luat, iubito, vinul,
cu care-ai reușit să mă omori?

25 decembrie 2019