Sunt o epavă într-un trup de seară,
genunchii s-au topit de rugăciuni,
m-așteaptă-o biată urnă funerară
sub rugul stins de marile furtuni
Viteazul călăreț e-o amintire,
curg zdrențele sub șeile de cai,
domnițele-nglodate în iubire
au evadat prin măsluiri de rai
Amurgul stă să-ncapă-ntr-o batistă,
la ochi se șterge cerul cu plecări,
nu mai e loc de emigrări pe listă,
cocorii-ncuie-n suflet depărtări
Pe țărmul strivit de funebra uitare,
corabia putredă îmi face cu mâna,
apuc să-mi mai scriu o scrisoare
și sting într-o lacrimă luna
Din iris coboară prin sânge o barcă,
nisipul în sine pustiul îl strânge,
va trece dinspre seară o arcă
prin inima ce zbaterea-și plânge...
30 noiembrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu