Mă doare fiecare atom
ce emigrează prin ființă
cu deznădejdea de-a fi om,
strivit de patimi și de necredință
N-am scară să mă înalț la cer
purtându-mi drept trofeu biografia,
timpu-și înfige lăncile de fier
și nu-mi strivește nimeni cerbicia
Mă voi lupta cu mine, fără șansă,
voi arde tot ce sunt pe-un rug aprins,
când moartea mea va reintra în transă,
voi fi un munte peste care-a nins
Și voi schia prin mine mai departe,
din stalagmite voi dura zăvor,
de primăvară iarna mă desparte
și de-ntuneric crudul adevăr
Așa că-ți spun adio, trup de seară,
și ție gândule de cucuvea,
sunt un atom ce-și caută o scară,
pe care-ai sfărâmat-o, draga mea...
1 Decembrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu