TRAG COPILĂRIA DUPĂ MINE

Trag copilăria după mine cu un fir de borangic,
îngerii mei nu obosesc niciodată,
îmi opresc căderile
ori de câte ori m-apasă o lună drogată

Calc cerul albastru fără teama de margini,
uneori îmi sfâșie retina o stea,
merg mai departe strângându-mi norii în brațe,
de voi adormi, mă voi trezi-n copilăria mea

Voi merge desculț prin lumină
simțind cum îmi crește în sânge o cale,
fluturii se vor juca în retină
acoperindu-mi sufletul cu petale

Îmi vor face cu mâna oamenii de zăpadă
și voi urca cu prietenii pe deal,
când ochiul Domnului o să ne vadă,
va trage Cosmosul la mal

Voi adormi în lăcrimări de îngeri
și în poveștile nescrise-ale bunicii,
numai tu, suflete, o să sângeri,
când s-or juca cu ghemul tău, pisicii

Dar, ce noroc, îngerii mei nu obosesc niciodată,
împletesc fire de borangic;
când m-apasă o lună drogată
trag copilăria după mine și nu mi-e frică de nimic...

7 decembrie 2019