E greu să nu fii clovn în carnavalul lumii
să fii mai trist decât tristețea ta
te calcă în copite caii lunii
și-ți cântă în aortă-o cucuvea
Și împotriva oricăror precepte
tot viscolești prin nopțile polare
și toate teoriile inepte
te-ascund în tine ca-ntr-o închisoare
Vin sculptorii de umbre să-ți îndrepte
granitul colțuros de policandru
furtunile mai pot să te aștepte
până se îneacă ultimul scafandru
Ți-ai scrie pe o frunză alungată
povestea vieții tale, retrăită,
dar te-ai topit în drama blestemată
în care ai jucat desculț pe plită
Cu ochii închiși de teama înserării
te-ai pus pe masă ca să îi hrănești
pe toți copiii disperării
dispuși la cine omenești
Și au tăiat din tine câte-o parte
înfometații încuiați în ger
să poată merge mai departe
pe-un drum ce-a coborât din cer
Tu n-ai mâncat, dar ai făcut exces
de lacrimi infiltrate prin perete
păianjenii satanici țes
statuia ta care-a crăpat de sete
Și vine-o zi, a ta, îți spun atlanții
în care trenul personal
a încărcat tristețea de la alții
și i-a lăsat pe ei la carnaval
Nu ai motive să îți pui o mască
și să te-ascunzi în cel mai tragic colț
prăpastia până-n plămâni se cască
dar ai păstrat în ochi un ultim glonț
să-l tragi prin falsitatea sărbătorii
când ești de timpul tău tot mai departe
mai bine ți-ai chema cocorii
ce taie orizontul dinspre moarte
că-n sălile de bal, printre epave
stropite cu parfumuri ultrafine
miroase timpul a cadavre
și unul te va îmbrăca pe tine
Și n-ai de unde știi la miezul nopții
dacă ți-a luat măsura potrivită
când ura-și va înfige colții
în trupul tău de ebonită
Tu n-ai s-aluneci printre umbre
ca o statuie de bazalt
ci ca un viscol smuls din tundre
vei trece-n timpul celălalt
Și-ți vei păstra tristețile neșterse
tu ești supremul tău cadou
și-n toate viețile submerse
te vei ascunde în ecou
Aceea-i ziua ce-au prezis-o atlanții,
când fugi de tine-n cel din urmă hal
tristețea ta n-or s-o-nțeleagă alții
ce-au coborât din trenul personal
20 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu