Din tot ce-a fost în omul frumos

Fierbe vinul în pahare lungi de cleștar
sodomizate de flacăra iadului
scrisorile personale n-au, de fapt, destinatar
demonii vânează pe marginea vadului

suflete înrobite, garnisite cu ură
lacomi, parșivi, lunatici, bizari
cerul sângeriu își duce mâna la gură
fug din calea inimii zăvozii barbari

Neputințe adânci tremură ca piftia
însiropate-n manele turcești
mă izbește ca o bezmetică melancolia
râmă prin suflet turme porcești

Au dispărut sensurile strivite-n busolă
mă-nghite hulpav supremul abis
Dumnezeu se joacă vulgar pe consolă
munți de omizi invadează un vis

Nu mai există ieșiri din aortă
drumurile prin mine duc nicăieri
cete de îngeri mor sub escortă
sugrumați de otrava zilei de ieri

Se sparge soarele în oglinzi paralele
țăndările se împrăștie zguduite-n suspin
cine vine pe urmele tristeților  mele
să-mi șteargă inima de venin

E un mort ciudat vizavi
îi vor cânta greierii tăcerii aleluia
când se va stinge lampa ultimei zi
în care vântul a înghițit gutuia

Fierbe sângele ca un vulcan noroios
îl toarnă demoni nesătuli în pahar
din tot ce-a fost în omul frumos
rămâne doar gustul plecării, amar


31 iulie 2016