Iubirea e boala evident cea mai gravă

În vis te-am întâlnit, într-o enclavă,
cădeau brumele peste inimă, dintr-o stea,
iubirea e boala evident cea mai gravă
din câte boli au trecut prin inima mea

Uimirile m-au luat de mână grăbite
viața era într-un continuu balans
orele între gânduri de rouă strivite
se-mpletiseră în ritmuri de dans

Și-au trecut iernile în fugă prin sânge
stalagmitele au rămas mărturie amară
o vară sedusă de patimă plânge
sugrumată de frunze ce refuză să moară

Dar nicio iluzie adusă de mare
să izbească-n trupul nopții de somn
nu-și întoarce privirea pierdută în zare
și mă trage-n adâncuri un demon enorm

Atunci se întorc corăbii pierdute
c-o singură umbră ce știe precis
să fugă de sine, să ridice redute,
s-arunce în flăcări ecoul promis

Când străbate tăcerea un cântec
nu mai suntem pe lume nici eu și nici tu
otrava se-mprăștie cu viteză în pântec
de câte ori îmi șoptești: ”În viața asta, nu!”

Atunci se-mprăștie tristețile-n stea
și se întoarce în gând o toamnă puhavă
dintre bolile ce-au trecut prin inima mea
iubirea e boala evident cea mai gravă


24 iulie 2016