În viitor se face noapte

Alo, iubita mea din Orion,
te sun târziu, e drept, da-n astă lume
nu prea avem semnal la telefon
iar îngerii nici nu ne spun pe nume

E bine aici, e liniște deplină
doar inima cu patima ei strigă
când o străpunge dorul de lumină
și-ar vrea puțin din tine ca să ningă

Să se aștearnă în priviri zăpezi
să se înfrupte din apus prigorii
la mine-n suflet să te pierzi
să nu ne mai despartă întâmplătorii

Să fie iarăși iarnă între noi
și-un viscol să m-aducă înspre tine
noi suntem poate singurii strigoi
ce am murit crezând c-așa-i mai bine

Dar nu mai e nimic azi de făcut
am renunțat demult la propriul nume
în loc de viitor tu-mi ești trecut
și-i prea târziu să suni din altă lume

Că ne desparte de întâmplări un cer
zidit în stalagmite de grifon
cuvintele se-ncuie în eter
și nu avem semnal la telefon

La noapte însă când ne-om întâlni
în visul meu în care emigrez
ca-n prima zi a morții ne-om iubi
dar n-ai să știi, nu vreau să deranjez

Doar te-oi trezi cu ochii-înlăcrimați
și te-or durea toți greierii din piept
vei căuta sub plopii destrămați
tot ceru-n care nu te mai aștept

”Alo, iubitul meu uitat pe Marte,
ai stărui într-un alt veac fecund,
la tine-n viitor se face noapte
și-mi pare rău că am plecat curând...”


12 iulie 2016