Deodată lumina m-a izbit în față
privirea mea ca un drog s-a întins
mergeam înapoi prin propria viață
timpul și-a deschis porțile dinadins
La început eram o cădere din cer
o întâmplare magică, o iluzie
bătută în cuie înflorite de ger
dintr-un capriciu sau din confuzie
S-a deschis o gaură neagră, imensă
prin care-mi zbăteau zborul, secundele
încă eram o lumină intensă
din care beau apă fecundele
Nu se vede bine acel moment
în care mă țineai de mână, cu frică
timpul a devenit tot mai lent
și-n inimă zid după zid se ridică
Deodată a început să ningă
și curgeai prin mine ca o floare de colț
nimeni n-a putut să mai stingă
arsura străbătută de glonț
Apoi mi-a crescut la picioare, o mare
prin care pluteau sfărâmatele vise
mi-a întins nevăzutul o floare:
încotro te îndrepți, sărmane Ulise?
N-aveam vreme să dau un răspuns
m-așteptau furtunile de granit
nopții polare i-a fost de ajuns
să înghețe tot ce-am iubit
Mi-am urmărit umbrele prin deșert
ca un câine condamnat la credință
n-am putut nicicând să mă iert
că nu sunt floare, că sunt ființă
În final, sufletul s-a deschis dinadins
descâlcit de bunul meu inorog
albastrul dintre noi s-a întins
și s-a prelins ca un înger olog
23 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu