Timpul se scurge și nu se mai întoarce niciodată
stau la un capăt al tristeții înnodând amintiri
iau tot văzduhul în brațele mele de fum
și mă amestec cu golul imens din priviri
Bătăile inimii s-au scurs precum timpul, fără oprire
nu mai e nimic de făcut chiar dacă cerșesc
umbrei mele strivite o amăgire
ea știe că de-o mie de ani la fel te iubesc
Încă mai sunt viscol și străbat munții
cu tine în suflet, supremă povară,
se deschid prăpăstii adânci și mă cațăr pe stânci
căutând floarea inimii tale amară
Îmi răspunde ecoul, când te strig, prin tunelul din gând,
și atunci îngerii mi-aduc alte cuvinte pe care
nu le-am rostit niciodată
în viața asta întâmplătoare
Trece timpul printre noi ca un șarpe rece
iar în oglindă stăpânește tundra
numai mâinile mele de zăpadă se-ntind
și-ți mângâie cu disperare umbra
3 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu