Ne face Dumnezeu cu mâna

Atenție, copii, la baionete,
să nu vă taie zilele de rai,
trec disperate orele concrete,
înveșmântate în regrete,
și tu, în suflet, nu mai vrei să-mi stai

Se sting miracolele-n stârvul lunii
tăindu-și partea lor de nevăzut,
se-ntreabă câteodată unii:
pe unde-au dispărut nebunii
cu toate visele de lut?

Nu mai răspunde nimeni la semnal,
cărările eterice sunt aspre,
ninge cu morți în sălile de bal,
uitarea e un fapt banal,
firescul se clonează în dezastre

E-o pervertire-a vieții indecente,
ne tot reclamă spaimele un zbor,
ca-n toate viețile recente,
să nu mai fie boli stridente
și tentative de omor

Această lume-i maxima eroare,
proiectul ei a fost altfel croit,
dar dezertările îngrozitoare
i-au șters amprenta viitoare
și-n drame nesfârșite ne-a zidit

Mai trageți clopotele ceții,
iar nopții mai strunjiți-i dinții,
e prea adâncă rana vieții,
lăsați ca-n roua dimineții
să-și spele fețele părinții

Atenție, copii, se-aprinde luna!
deschideți ochii! cât îi mai aveți,
vă strig cu dor ca-ntotdeauna,
ne face Dumnezeu cu mâna;
deschideți ochii! să-l vedeți...


20 iulie 2016