Și nu le e vreodată dor

Zac dracii-n cimitir întinși pe scânduri
așteaptă sufletele să se-mperecheze,
morți așezați, într-o rână, pe gânduri
le bagă degetele în fofeze

Îi trag de coarne și-i îndeamnă-n cor
să se retragă în decoruri hâde
acolo unde-i locul lor
să meargă prin pustiu, să nu se ude

Dar nu-i ascultă demonii pătrunși
de caznele zăltaților coconi
și înainte de a fi seduși
mai strangulează niște pokemoni

Vor premii iluzorii, ca acasă
să-i onoreze îndelung contemporanii
de existență nu le pasă
și nici dacă-s agnostici bolovanii

Și ca de-atâtea ori în moartea lor
se-așază la popotă rânduri
și nu le e vreodată dor
de morții ce s-au infiltrat în gânduri


31 iulie 2016