Nu mai plânge,Țară...

O, țara mea, de ce albastru-ți plânge?
Ce parte-a inimii cumplit te doare?
Cine lumina zorilor ți-o frânge?
De ce orizontul se-aprinde și moare?

Ce se întâmplă-n spațiul mioritic
de ne ucid tristețea și sperjurul?
De ce pe țărmul mării, apocaliptic,
stăpân e decrepitul, slugă-furul?

Cum s-a-ntâmplat această tragedie?
Ce s-a schimbat în gena noastră dacă
de nu mai poți să-mi cazi în brațe vie?
Fă corul robilor definitiv să tacă!

Nu, nu se poate să rămâi bolnavă, 
să zaci pe patul rânced de spital,
această maladie-i mult prea gravă,
și vom lupta cu virusul mortal

Eu sunt aici, aici sunt toți ai noștri,
ne înfloresc în suflet Românii, 
de noi se tem, ca de o rugă, monștri,
noi te iubim, tu nu ai cum pieri...

Îți vom desface lacătele urii,
vom alunga, cu crucea, ipocriții,
surâsul îl vom țese-n colțul gurii
și ne vom respecta, suprem, părinții

Nu-ți fie teamă, Patrie sublimă,
n-or să te vândă precupeții-n târg,
că n-o să îi mai scape nicio crimă, 
sentințele s-or pronunța curând

Și nu vor fi nici achitări, nici acte
să scuze marile erori,
ne vom ghida, desigur, după fapte,
n-o să rămânem nimănui datori

Așa că nu mai plânge, Țară rară,
suntem aici, încă-i întreagă ața,
și până se va face primăvară,
de trebuie, ne dăm, de dragul tău, și viața...


24 noiembrie 2018