Te strigă inima de-aud și morții

Tu stai bolnavă pe un pat de frunze, 
eu stau de strajă gândului subțire,
și nu există pe planetă scuze
că te lipsesc de marea mea iubire

Sunt la un capăt al secundei ninse
strivit de roțile dințate ale nopții, 
și toate lămpile de pe planetă-s stinse,
te strigă inima de-aud și morții

Dar nu-mi răspunzi, iubita mea integră,
răpusă de o iarnă timpurie,
pe fruntea ta încorsetată-n febră
ți-aș picura din suflet apă vie

să poți pluti din nou prin atmosferă,
până la mine-n cosmos și-înapoi,
și să rămâi prizonieră
în cleștii deznădejdii dintre noi

Eu am să vin înveșmântat în noapte
călătorind pe drumuri de zăpadă,
și ochii tăi închiși de alte șoapte
se vor deschide îngerul să-l vadă


20 noiembrie 2018