Ninge cu oase albastre din cer
peste ce-a mai rămas din Unire,
prin imperii încastrate în ger
curge un râu dezghețat de iubire
La Alba-n cetate se strâng la un loc,
coborâți din altare, românii,
dezastrul s-a-ncheiat cu noroc,
războiul își stinge tăciunii
Nimeni nu știe ce miracole rare
se pot întâmpla de iubești,
să trăiești într-o Românie mai mare,
coborâtă abrupt din povești
E întâi Decembrie în suflet
când Dumnezeu pe scara ta coboară,
să fim uniți în vise și în cuget
și nicio hidră nu ne mai doboară!
Cât poți să fii pe lume de frumoasă!
ești mai frumoasă ca o stea,
întoarce-te din pribegie-acasă,
că-mi ești așa de dragă, Țara mea!
27 noiembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu