Sufletul vomită venin

Orice aș face e prea puțin,
sufletul vomită venin.

Lucrurile nu sunt cum par a fi la prima vedere,
viperele vomită tăcere

Adevărul se ascunde în cămașa broaștei râioase,
putrezește cu mine cu tot în iluzii frumoase

”Demonul e gol!”
a strigat noaptea dându-mi ocol

Îmbrățișându-mă, înfigându-și colții în jugulară,
curge prin sânge cafeaua amară

Zadarnic pun o ultimă întrebare,
mă sugrumă iedera otrăvitoare

De când am furat din soare lumina
am împărțit cu îngerul vina

Oricâte demersuri de iertare am făcut 
Demonul m-a  privit în ochi cu dispreț și a tăcut

Numai când a vrut să rănească a vorbit,
m-a târât ca pe un șarpe prin labirint

Adevărul a rămas spânzurat de limbă, c-o lance,
nu e nicio urmă de viață în carapace

Orice aș face e prea puțin,
viperele pulsează venin.

Orice aș face e prea mult,
de când tristețea-mi ascult,

Lucrurile nu sunt așa cum par la prima vedere,
universul vomită tăcere

Din carapacea broaștei râioase
se-ntind cadavre  jegoase

Simt colții fiarei înfipți în jugulară
și-am să sfârșesc într-o lume murdară

Umbra s-a-ngropat demult în asfalt,
nu mai sunt eu, e celălalt....

1-2 noiembrie 2018