Țipă în țesuturi păsări călătoare

În adâncul toamnei vara nimicește
vânturile reci, zările deșarte,
trec metempsihoze, depărtarea crește
și se-ngroapă-n mine visurile moarte

Nu mai știu adresa nopților de sare,
inima se zbate să-mi străpungă sternul,
unde se ascunde acel colț de mare 
ce vuia în suflet invadând infernul?

Unde-or să se-aprindă ochii ei de înger,
ochii-mi blestemați, ochii verzi de zeu?
cum de au pierit toți copacii sinceri,
și de ce din mine am fugit și eu? 

Pe trasee ninse se întind priviri,
lăcrimează păsări din neant curgând,
curg prin emisferă marile umbriri
și vibrează-n aer verile plângând

Numai tu, strivită, te-ai închis în toamnă
și ai aruncat cheile în mare,
dorul ce ucide nici nu știi ce-nseamnă,
țipă în țesuturi păsări călătoare

Nu se-aude-n ceață strigătul final
și îngheață-n vaier ultimele rugi,
trag corăbierii mările pe mal
să mă poți străbate și apoi să fugi


1 noiembrie 2018