Ferestrele sufletului sunt sparte,
printre cioburi zboară îngerii triști,
în spate-viață netrăită, în față-moarte,
e o întâmplare că mai exiști
Din inimă curg pete de sânge
se-ntind nesfârșite, acoperă drumul,
în tine orizontul se frânge,
de jur-împrejurul ființei, scrumul
Timpul e o rană imensă, îngrozitoare,
sfâșiată de corbi nesățioși,
poate în viața viitoare
vom ști să fim buni și frumoși
Ferestrele sufletului sunt sparte,
printre cioburi se scurg îngerii-n ger,
în urmă -viață irosită, în față -moarte,
și-o scară retezată spre cer...
11 noiembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu