De dimineață a plouat cu tine
din gândurile mele pe pământ,
mi-era atât de dor și-atât de bine
chiar dacă ești doar candelă în vânt
Pe la amiază m-a lovit o rază,
în ochi, în stern, în inimă, în pântec,
că am ajuns să fiu o oază
ascunsă în refrenul unui cântec
La ora-n care lămpile se-aprind
și stelele din mine-n haos curg,
întind surâsul ca să te cuprind
să fii lumină singură-n amurg
Acum e noapte infernală-n sânge,
corăbiile se izbesc de țărm,
nu știu de ce, dar sufletul îmi plânge,
și-n plânsul lui definitiv adorm...
17 noiembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu