CE-A FOST ÎNTR-ADEVĂR NU VOM ȘTI-O

Sufletul meu nu a putut spune 

niciodată povestea

Sfâșierile au durut prea tare

și n-am înțeles dacă mai pot zbura

cu aripi de ceară pe-o rază de soare

Ce-a fost într-adevăr nu vom ști-o,

nu-mi mai amintesc dacă ne-am spus adio

Drumul dinaintea mea era luminat 

de un soare orbitor,

nu știam ce mă așteaptă la capătul luminii

și de ce mi-era așa de dor

Cine știe dacă această iubire 

a existat cu adevărat

sau a fost doar o poveste inventată

de sufletul meu îngropat

între file de carte,

undeva, între viață și moarte

Păsările paradisului zburau în amurg,

sfâșiate de raze de soare

și aripile de ceară prin mine se scurg

Și nu știu dacă acesta este un adio

sau e doar o amânare;

dacă tu știi răspunsul te rog să mă aștepți

în viața viitoare

O să vin negreșit, dar, te rog, 

nu le da îngerilor vestea,

poate până atunci sufletul meu

va putea să-și spună toată povestea

29 iulie 2025