În coviltire, pe sub copaci arzând
trec țiganii cântându-și iubirea,
lumini și umbre pâlpâind,
fumegă dezrobită privirea
Unde se duc, nu se știe,
ce se știe e că se duc,
cântece se aud, bucurie,
și-un timp care aleargă năuc
Codru-i înghite. În poienițe
urșii-i așteaptă în hora lor,
cete de îngeri-fetițe
și-n toate zvâcnește un dor
Focul se aprinde, fluieră luna,
noaptea e-n flăcări după perdea,
cântă țiganii, cântă întruna,
doar Domnul din cer îi poate vedea
Zorii de zi calcă sfioși
să nu trezească robii adormiți,
oameni de ceară, oameni frumoși,
visează că sunt fericiți
Cântă cocoșul, sparge tăcerea,
viața se-ntoarce în carele ei,
curge lumina dulce ca mierea,
de jur împrejur dumnezei
Strigă cărarea, flutură vântul,
trec mai departe stăpânii de vis,
își încurcă-n codane ițele vântul
și-n inimă cerul o ușă a deschis
20 iulie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu