Atenție, iubita mea, la cioburi

Rupt din mirajul unor lumi apuse
în care iubeam cu suflet de zeu
cercul de tine aproape mă duse
da-n ora aceea nu mai eram eu

Era doar un soldat al vremurilor sălbatice
cărându-și poverile nevăzute în spate
prin fragmentele desfrunzirii apatice
trăindu-și viața terestră în rate

Ochii s-au izbit de întunericul vag
și-au căzut blocuri mari pe asfalt
aerul luase forma chipului drag
și respiram prin celălalt

Mi s-a părut, n-a fost nimic concret
iluzia nu poate fi magie
sufletu-i legat  cu-n șiret
n-a fost nimic, mi s-a părut și mie

Dar, totuși, doare că de-atâtea ori
tăcerea nu-și ia bun-rămas 
și uiți definitiv să zbori
și-ntotdeauna ar mai fi un pas

peste prăpastia imensă dintre gânduri
pe care ai săpat-o cu ardoare
până la urmă, ca-n atâtea rânduri,
va apărea pe locul sterp, o mare

În care o corabie albastră
cu-n singur călător privind în gol
va sparge ultima fereastră
dar e târziu și pescărușii dorm

Să nu-i trezim când trecem printre crovuri
spre un destin din care am venit
atenție, iubita mea, la cioburi
când ai să vii, de-un secol am murit


24 noiembrie 2016