E o toamnă bizară și tristă

Ceață în suflet, ceață pe munți,
cerul plânge asurzitor în batistă,
miresele-au fugit de la nunți,
pe cioburi calcă îngeri desculți,
e o toamnă bizară și tristă

Psihozele-și dezlănțuie artileria,
se împletesc sub umbrelă dureri,
ne pândește-n penumbră Siberia,
frigul și-a pornit infanteria
și se-aud încontinuu tăceri

Ca un pui uitat pe o cruce subțire
de mama plecată-n nevăzutele țări,
sufletul tremură, golit de iubire,
trecând ca un glonț prin uimire,
apusul se-neacă-n vremelnice zări

Nici frunze nu mai sunt ca să spargă
fereastra opacă de negură,
prin sânge întunericu-aleargă,
inima nu mai este întreagă
dar de spaimele ei se cutremură

De atâtea căderi dureroase,
lame de cuțit ascuțite
ce trec prin tăcerea fecundă din oase,
s-au stins vremurile frumoase
între pietre de moară strivite

Poate la pândă stă iarna polară
și-o să ne dezghețe privirile;
și-acea băutură amară,
băută-ntr-o noapte de vară,
ne-o lăsa măcar amintirile


13 noiembrie 2016