Deșert

Inima ta e un deșert

în care n-a mai plouat de o mie de ani

Am trecut pe acolo întâmplător

Călătoream spre apus

în urma privirilor mele

Erai pe marginea drumului, printre cactuși

Mureai de sete

Ți-am dat să bei dintr-o lacrimă

În inima ta nu mai plouase de o mie de ani

deșertul 
își întinsese ghearele prin toate celulele

Ți-am împrumutat țesuturile mele

și ai devenit o oază

din care se adapă beduinii

cu buzele crăpate de ură

M-am îmbarcat pe o corabie

drumul spre apus traversează ape tulburi

În fiecare zi plouă 

și oceanul se înalță 

până-mi izbește surâsul de cer

5 noiembrie 2016