Străzi pe care nu mai locuiește nimeni
străzi pe care nici amintirea nu mai bântuie
gropile tocurilor cui plâng sub apă când plouă
nicio întâmplare nu mai fluieră vântul
crește ca o rană sub asfaltul inimii pământul
îngropându-ne amintirea și nouă
Vitrinele nu mai reflectă chipuri
realitatea zdrobește visul cu un baros uriaș
ecrane murdare cad asfixiate în transă
se ițesc dintre umbre sinucigașe nimicuri
măturate dintr-o inimă arsă
Oglinzi sfărâmate sub picioare desculțe
printre cioburi înoată atlanți
cărați de brațele smulse
iar noi parcă am fi ceilalți
Străzile trec prin retină cu viteza luminii
se agață de melancolie, caracatiță oarbă
nu se aude funebrul adio
dar noaptea infernală a iubirii
în cercuri nevăzute aleargă
Din vitrină îmi face cu mâna cineva
o inimă de plastic
se-ntinde secunda și mă lovește peste ochi
cu-n drug de fier supraelastic
N-ar mai fi nimic de povestit
ora s-a rupt definitiv în două
străzile s-au înecat în câmpul pustiu
ne strâng disperate în brațe amintirile
Și plouă
11 noiembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu