Noiembrie te-mpiedică în avatar să fugi

Noiembrie, vremea tangoului pasional 
și a romanței, după ce sub brumă
se risipesc, în freamătul carnal,
celulele ce frunzele îndrumă
spre tragicul și marele final
ce-n suflete se pierde fără urmă

Noiembrie, în care sting cocorii
luminile de bal, când gândul pleacă,
și visuri sfărâmate, aleatorii,
se-nchid în lacrima din pleoapă,
îngheață-n roluri tragice actorii
căci soarele e-o stea mioapă

Noiembrie, în care-n stinse ere
cerșeau iubiri poeții din alt rai,
și dintre milioane de himere,
cu timpul răspândit în evantai, 
alegi să te hrănești cu fiere
întinsă-ntr-un pahar corai

Noiembrie, în care țărmul vieții
spre iarnă se îndreaptă ca un fur,
te strâng la pieptul lor pereții,
și-ai face stânga împrejur,
să scuturi de pe inimă bureții
crescuți printre morminte și sperjur

Noiembrie, poveștile-s nescrise,
la gura sobei, iarna plânge-n blugi,
te strigă frunzele proscrise,
ai vrea cu ele-n cosmos să te-alungi,
dar casa cu luminile aprinse
te-mpiedică în avatar să fugi...


1 noiembrie 2016