vineri, 25 noiembrie 2016

Prin ferestrele inimii sparte

Nu-mi mai fac visuri. Visurile dor
Și te izbesc cu furia zborului lor
Merg prin deșert ca un dromader împăiat
Soarele cumplit a trecut prin tine și s-a răzbunat
Nu mai înțeleg nimic, sunt simple coincidențe
Sau Dumnezeu mă obligă să umblu cu sufletu-n zdrențe?
Dacă avea un plan cu noi, ar fi fost unul mai bun
E prea simplu, frânghie și săpun
Nu ne-a mai lăsat nici viteza de reacție
Planeta și-a schimbat mișcarea de rotație
Tu ești altfel, pari pământeană
Joci roluri de comedie în propria dramă
Parcă era mai bine pe Marte
Când curentul intra prin ferestrele inimii sparte



25 noiembrie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu