De boala gării nu există leac

În gara-n care n-a mai nins de-un veac
mai patinează sentimente 
bântuie-o boală fără leac
din despărțirile  recente

Nici trenurile nu mai vin de bunăvoie
le-mping mecanici lacomi de distanțe
potopul ultim al lui Noe
aici își dă sordidele restanțe

Macazul nu se schimbă niciodată
aurolacii cară un marfar
aici nu este lumea-ailaltă
și-n fiecare ceas aniversar

se rupe-o șină și se-ascunde-n oase
pe unde-a mai trecut cândva
femeia cu priviri tăioase
ce a plecat din gara ta

spre destinații nevăzute
de unde trenul personal
spunându-i vrute și nevrute
i-a rupt și rochia de bal

pe care o țesuseși la chitară
acum mai bine de un veac
mă strânge-n brațe această gară
de boala gării nu există leac

Îndepărtările-s poeme triste
pe care le-am trăit proscris
și mâine poate n-o să mai existe
nici gara aceasta, nici ce-am scris


11 noiembrie 2016