La o răscruce a inimii nu se mai vedea niciun drum
ochii se împăienjeniseră de negură
frunzele sfâșiate de iluzii cutremură
perdeaua înghițită de fum
Se zbăteau pe țărmul sărat pescărușii morți
scoicile putreziseră cu ușile închise
răsărituri de soare ucise
zăceau în pulbere dincolo de porți
Vântul căra iluzii pierdute în spate
până când a început să se teamă
că va juca-ntr-o altă dramă
și-a refuzat să meargă mai departe
Se-nlănțuiau coșmaruri sculptate
în trupul nopților de smarald
orchestrele fantomă încă ard
prin cosmos violine dezmembrate
Dintr-odată secunda a fugit din oră
umbrele s-au izbit voluptuoase de ziduri
au sângerat negustorii de riduri
ținuți la perfuzii de o stea incoloră
N-a mai fost nevoie de orchestre
toamna și-a șters negura și-n ochii-i triști
mi se pare că nici nu exiști
și nu mai există în cosmos ferestre
23 noiembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu