Dintre înlunările toamnei cărunte
strigă florile albastre,
cusute de inimă, pe un munte,
nu departe de visele noastre
Evadează păsările călătoare,
fluturii se-ntorc din neantul zdrobit,
mă strânge în brațe un soare
desăvârșit
Amurgul refuză să intre în transă
prin liniștea coborâtă din astre,
numai tu, cea dintâi, cea frumoasă,
provoci în suflet dezastre
Doar fluturi de rouă în vis,
și-n vara indiană pe care-am cerșit-o,
în sufletul meu te-am închis
tu ești floarea absolută, iubito
câteodată răsari și te înalți
până la călătorul din stele,
acolo îngerii uitați
te leagănă cu brațele mele...
31 octombrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu