Poate uităm prea multe în viață,
oare ce ar trebui să ne amintim și ce să uităm?
Mergem desculți prin dimineață
și ca un abur albastru ne înălțăm
Plutim deasupra lumii, suntem zmeie
ridicate de dragostea noastră;
pe unde ești pierdută acum, femeie?
În inimă ți-am deschis o fereastră
să poți privi cum înfloresc grăbite
acele întristări croite-n ger,
și printre atâtea stalactite
o să coboare Dumnezeu din cer
și-o să aprindă luna să lucească
și să topească frigul din strigoi,
nimeni nu știe să iubească
mai mult magia tristă dintre noi
Ce să uităm și ce să ținem minte
când toate nu-s decât filosofii,
ce-a fost să fie înainte
dacă uităm nu vor mai fi
Să ne amintim doar sărutarea nopții
pe trupurile noastre arzând de foc,
să nu ne temem de sentința sorții
și-n vis să fim ce nu am fost deloc...
1 iulie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu