Tot frigul din mine e meritul tău

De-abia au plecat din priviri frunzele
urmele cocorilor desenează pe cer
marea nu și-a recuperat meduzele
și-n mine mai cântă un cuc efemer

E sezonul extatic de tragice nunți
cerbii-și ucid fanteziile
prin inimă zboară fluturi cărunți
și-n retină se-agață stafiile

Dar vă-nșelați, cumplit vă înșelați
voi îngeri ai mei de-nserare străpunși
pe scena tristeții uitări exersați
de-aplauze destrămate seduși

Polul Nord a sugrumat Polul Sud
și inima fără trup a rămas înăuntru
în ochiul meu timpul tău nud
mă împiedică de plecare să intru

A venit iarna vânătorii rapace
de suflete pierdute-n destinul amar
lumina se stinge și-n glod se preface
nu ninge cu fluturi în groapa de var

E un adagio crunt al femeii pierdute
în ceasul cu cuc izbit de pereți
eu nu ți-am mai fost și nu ți-am spus: du-te!
și nu ai motiv de plecări să mă cerți

Pentru frigul de-afară nu am nicio vină
tot frigul din mine e meritul tău
adio, iubito, se stinge-o lumină
e iarna părerii inutile de rău

O să-mi pierd urmele de aer
prin tăcerea strecurată-n fiord
și-o să-mi taie nemilos un bomfaier
amintirea sugrumată pe cord


7 octombrie 2015