duminică, 25 octombrie 2015

Impresii de călătorie

Oamenii sunt mereu în căutare de ceva
aleargă ca secundele prin oră
dar mereu sunt în întârziere
Totuși, uneori, pe neașteptate,
se opresc din cursa către nicăieri
și pătrund șovăielnic în vis

Atunci se întreabă dacă nu cumva
sunt făcuți pentru altceva 
decât pentru a fugi de ei înșiși
Și pentru o clipă smulsă cu forcepsul
din timpul care-i absoarbe cu voluptate
au impresia că sunt fericiți

După care,
 seduși de chemări neștiute
se întorc pe orbita de zgură a sufletului
alergându-se ca secundele destrămate în oră

În urma lor rămân impresii de călătorie
pe care le macină cu sadism
malaxorul vieții de apoi
ca un aspirator de tristeți absolute-
pentru că oamenii sunt făcuți
din iluzii


25 octombrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu