luni, 19 octombrie 2015

Te-am așteptat, dar n-ai venit

Când se topeau în mine verile de dor
și-o vârstă infernală am împlinit
te așteptam să-mi spui doar somn ușor
Te-am așteptat, dar n-ai venit

Când toamna își tăia prin mine coridor
ducându-și păsările-n infinit
eu te-așteptam, iubito, în decor
Te-am așteptat, dar n-ai venit

Când pe deasupra lumii am vrut să zbor
din timpul deznădejdii de granit
de-ai fi venit, n-aș fi știut să mor
Te-am așteptat, dar n-ai venit

Și când mă voi topi înșelător
și-n lumea fără tine voi păși
nemaiștiind ce-nseamnă dor
n-am să te-aștept, dar vei veni


19 octombrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu