Dincolo de iubire...

Am încercat să îmblânzesc neantul
și-am pus în lanțuri marea de smarald
pe care-n flăcări albatroșii ard
eu sunt tot eu, numai tu crezi că-s altul

Și tremură de nerăbdare-n amintire
frunza de plop ce te-a urmat plângând
tu ai uitat: dincolo de iubire
e doar pustiul nopților curgând

Și cine-i vinovat n-o să se știe-n veci
că nu sunt tribunale absolute
ne-or ninge ierni cu fluturi reci
și printre existențele trecute

nu vom găsi probabil niciun drum
din spuma mării s-o ivi cenușă
poate doar vântul ispitit de fum
va mai trânti în univers vreo ușă

Iar noi eram, iubito, atât de tineri
că nici secunda nu era întreagă
și n-o să înțeleagă niciodată nimeni
de ce din lanțuri marea se dezleagă

Ne săruta și tălpile asfaltul
și-o muzică ne tot clona perfid
am încercat să îmblânzesc neantul
și-n mine cu un lacăt să te-nchid

Dar tu, răpusă de-nserări, n-ai vrut
și ți-ai ascuns corabia în larg
doar marea-nșelătoare a știut
nu pot s-o iert și sufletul i-l sparg

Și am să-l strâng bucată cu bucată
și-l leg cu lanțuri veșnice de ger
să nu mai poată dezerta vreodată
oricât aș fi de trist și efemer...


17 octombrie 2015