Lacrimile nu mai cad în avatar
se preling prin aortă ca o lavă nestinsă
ecoul umbrei cu privirea surprinsă
mă-ntinde pe rugul timpului de mortar
E un tragic festin în decor
și mă caut de absolut ca Ulise
doare năprasnic evadarea din vise
în care ai fost doar un simplu actor
jucând nemurirea pe o frunză în vaier
cu propriul tău dor înhățat de himeră
iubirea de fapt este unica sferă
și-n urma-i respiri numai goluri de aer
și treci pe sub cosmos spre mările-adânci
ca o corabie strânsă-n perfuzii
povara de-a duce în suflet iluzii
e o pedeapsă pentru timpul de-atunci
când ai înfruntat spaime haine
pentr-un chip de femeie din vieți paralele
cioplit din albastre ninsori și lalele
să nu mai fii singur prin golul din tine
17 octombrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu