Băi, aceștia, știți cum s-a inventat pamfletul? Nu știți? Nici eu. Oricum, cred că la băutură; n-a mai avut consumatorul cu cine să se certe, că partenerii făceau nani pe sub masă, și a început să scrie cu pixul din dotare. Sau cu ața de la mămăligă, nu pot să presupun exact...
Dar rugbyul aveți habar cum a apărut? Nu, nu de la băutură, stați jos c-am să vă explic.
Într-o zi oarecare, la un meci de soccer (nu vă traduc, mai puneți mâna și pe carte!), un student ofticos a luat mingea în brațe și i-a tras un șut de-a deturnat păsările călătoare de pe traseul obișnuit. Ăilalți l-au luat la poceală și din grămada aia dezorganizată a ieșit târâș-grăpiș un nou sport de echipă, care îmbină utilul cu plăcutul, adică alergătura după balonul oval cu cafteala sub centură. Vedeți ce simplu a fost? Data viitoare, dacă sunteți cuminți, o să vă explic cum s-a inventat jocul numit de intelectuali ”lapte gros”. Nu mai știe nimeni, e un secret mai mare decât ce-a îngropat pisica sub piramida lui Keops...
Teoretic, la rugby, ca și la bătaie, se pricepe toată lumea, însă mari practicieni sunt găliganii din emisfera sudică. Că aproape numai ei câștigă Cupa Mondială. Nu vă mai povestesc că anul ăsta nu le-au permis europenilor să ajungă nici măcar în semifinale, unde se joacă de-a bărbații adevărați Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia și Argentina.
Eu, ca de obicei, țin cu Argentina, dar am senzația că va fi o finală între Australia și Noua Zeelandă pe care o vor câștiga dilimanii cu haka-haka, fată vaca. Acum să nu vă apucați să jucați la pariuri și să deveniți milionari, că banii mulți nu e buni: prostește și îndobitocește, după cum s-ar exprima vreun scriitor de penitenciar. Dar cred că știți asta că trăiți în România averilor nemuncite în care tot ce ai furat, rămâne bun furat. Și, ca bonus, ajungi și demnitar al statului la taclale, de unde, din când în când, te ia DNA-ul la o plimbărică, la o filmărică, ca să ostoiască setea de dreptate a prostimii: medici, profesori, alți lucrători cu mapa. Ălora cu sapa nu le pasă, lor le e bine așa, iar hoții e modelul lor în viața asta sperând ca în viața veșnică să se întoarcă roata și să le ia locul.
Dar rugbyul e un sport prea bărbătesc ca să mă irosesc scriind despre curvele politice. Aici totul e pe față, nu pe (din)dos.
Admirând confruntarea superbă dintre Argentina și Irlanda, ori cea dintre Australia și Scoția (35-34, cu o lovitură de pedeapsă transformată în ultimul minut de urmașii lui James Cook), mă întrebam de ce stejarii noștri de plută nu pot să sprinteze ca ăia, că sunt crescuți după deranjul din 1989 și au mâncat și banane nu numai salam de Sibiu cu soia. Românii par niște muncitori silitori, calificați la locul de muncă. Trag la galere 12 cu 24, dar n-au zvâcnirea aia de turnir medieval care face tot farmecul acestui joc. Bine, nu mai comentăm faptul că sunt bucuroși de nu se poate povesti când iau bătaie la mai puțin de 30 de puncte!
Când, din greșeală, au bătut Canada la un punct (15 la 14), ziceai că l-au luat pe Dumnezeu de un picior să-i arate Vulcanii Noroioși.
Ei sunt dovada irefutabilă ( e un cuvânt civilizat, dar, dacă nu credeți, puteți să râdeți ca Guvernul de profesori!) că nu ne tragem din geto-daci. Prietenii mei, dacologii, ar trebui să-și dea două palme cu piciorul în oglinda retrovizoare și să facă săpături mai adânci sub babele din Bucegi, că treaba-i proastă.
Norocul nostru proverbial a fost că la această ediție n-am jucat cu vreo echipă din emisfera australă, că la ora asta eram haliți cu frunze de stejar cu tot. Și fără muștar de Tecuci. A picat, în schimb, sora noastră Franța, care după ce ne-a săpat temeinic la rădăcină, a fost tocată mărunt de Noua Zeelandă și aruncată în Tamisa, de-au început peștii de pe maluri să vorbească franțuzește, mânca-ți-aș ...
Asta mi-a adus aminte de un meci al echipei de rugby ”Contactoare” Buzău, înființată prin strădania prințului Ghica, în care Popișteanu, Capmare și Haralambie Dumitraș (da, da, actualul șef al federației) făceau instrucție de front cu adversarii din prima ligă valorică, pe stadionul ”Gloria”, sub ochii mei aproape uimiți. În acele momente ale adolescenței mele rebele mă întrebam cu encefalul minții cam pe ce post aș putea juca. Dar, după cum arătam - ca-n baladele cu haiduci nemâncați, adică tras printr-un inel de cotoarbă - doar postul Paștelui mi se potrivea, așa că n-am trădat fotbalul. Spre nefericirea fundașilor (când eram june) și a arbitrilor (când erau proști!).
Acestea fiind spuse, închei amintindu-le rugbiștilor români un citat din Platon de la Șuchea: ”din stejar, stejar răsare, din iubire, disperare...” Hai că n-ați înțeles nimic! Adio și-un praz verde! Ne vedem la antipozi...
19 octombrie 2015
editorial ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu