Nu mi-ai dat voie cu tine de mână să plec

M-am abandonat pe o corabie de cristal
ce se învârtea dusă de vânturi sălbatice
toate desfrunzirile mele hepatice
mă îndepărtau de inima uitată pe mal

I-am spus: hai, să ne oprim pe insule indecente
să le spunem băștinașilor o poveste ațoasă
când te-or vedea cât ești de frumoasă
o să-ți picteze chipul inocent pe perete

Să înfruntăm mareele fără teama de-înec
să ne ascundem de lumea barbară
Dar tu m-ai privit prin oglinda amară
nu mi-ai dat voie cu tine de mână să plec

M-ai încuiat în corabia răstignită pe pânze
de unde te întorceai solitară-n trecut 
mă dureau evadările și tu ai știut
că-n locul inimii ți se zbat niște frunze

Și-ntr-un final ai spart timpu-ntre noi
și marea s-a înecat la ultimul etaj
abandonat pe luna intrată în sevraj
tu ai plecat prin cosmos înapoi

Și toată dezertarea mi-a destrămat ființa
îi simt gustul sărat până-n plămâni
zadarnic rămășițele-mi aduni
că ai ucis definitiv credința


19 octombrie 2015