De-o eternitate și ceva România dă ora exactă în gimnastică. De fapt, o dădea... Și când spui gimnastică, oricât ai fi de tăntălău, te gândești automat, ca în experimentul Pavlov, la Nadia Comăneci. Nu a fost prima medaliată din istorie a României și nici măcar nu mai e cea mai medaliată româncă, dar ea e unică.
De la exercițiile perfecte de la Montreal (1976), care au întors tabela electronică cu roatele-n sus, lăsând-o să mai studieze legile fizicii și matematica distractivă, toată omenirea și-a întors ocheanele curioase spre România. Nu numai pentru că din țara imperfecțiunii, a lui ”lasă, mă, că merge și așa!”, a apărut cineva care-și făcea treaba până la capăt, care-i dădea un nou sens mișcării de revoluție din acest sport atât de frumos, ci și pentru că îngenuncheasem Rusia. Mă rog, URSS, ceea ce era și mai bine fiindcă nepoții lui Stalin și Ion Iliescu puseseră caraba lor grea pe gimnastică atât de apăsat încât ceilalți competitori abia mai gângureau de tristețe, ridicând sfioși două dește-n sus. Exact p-alea pe care le scoseseră din nas.
Evident că sovieticii au înghițit cu noduri afrontul româncei și și-au demis conducerea tehnică care le adusese nenumărate succesuri, vorba Elenei din Troia, fiica lui Priampism. Pentru ei locul doi era nașpa. Erau în stare să renunțe la crime și la Crimeea numai să fie nambăr oan, dacă înțelegeți ce vreau să spun cu atâta delicatețe.
Dar Nadia nu prea le-avea p-astea cu geopolitica și i-a surclasat ori de câte ori a putut, chiar și la ei acasă, la Olimpiada din 1980, când bagabonții i-au furat titlul la individual compus, acordându-i nota numai după ce a evoluat și Neli Kim, ca să-i poată fura ceasul, obicei tradițional prin acea parte de lume. (La fel a pățit-o și Ecaterina Szabo, patru ani mai târziu, la Olimpiada de la Los Angeles, când americanii i-au acordat titlul domnișoarei Mary Lou Retton. A se vedea că între ruși și americani nu-i nici o diferență când este vorba de interesul lor). Dar gloria Nadiei de a fi irepetabila zeitate a gimnasticii-fiind și declarată cea mai mare sportivă a secolului XX- nu i-au putut-o lua, cu toate tancurile lor îmbibate în alcool și formaldehidă (Habar n-am ce-i aia, dar îmi place cum sună!).
După Nadia au urmat alte prințese, alți fulgi de nea, pentru care a șterge de paianjeni tavanele marilor săli de sport ale lumii cu tricolorul, era floare la ureche. Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Lavinia Miloșovici, Gina Gogean, Andreea Răducan, Maria Olaru, Simona Amânar, Monica Roșu, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa și multe alte mari campioane, au asigurat supremația noastră în această artă, căreia nepricepuții îi zic sport, în care legile gravitației sunt niște mofturi, atunci când eleganța se îmbină cu forța, iar fiecare pas de domnișoară dintr-o trestie coboară.
Uite, și acum îmi dau lacrimile de crocodil când îmi amintesc cum la Olimpiada de la Sidney am văzut numai roșu, galben și albastru în fața ochilor fiindcă Andrea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru, aterizaseră din zborul lor către eternitate exact pe cele trei trepte ale podiumului. Asta nu le-a plăcut mai marilor forului mondial care au interzis ulterior ca să se mai califice în finală mai mult de două sportive dintr-o țară, indiferent de valoarea lor. I-au mai inventat și un caz de dopaj Andreei Răducan care luase un nurofen fiindcă-i curgea nasul. Bineînțeles că, ulterior, au scos nurofenul de pe lista substanțelor interzise.
Dar, de parcă n-aveam destui dușmani pe mapamondul lumii, ulceroșii din societatea românească, roși de propria micime, au început să sape la temelia cetății de la Deva unde cei mai titrați antrenori din istoria gimnasticii pregăteau după o rețetă proprie invincibila armadă. Efectul s-a văzut pe parcurs după ce creatorii de campioane s-au retras scârbiți, de mai multe ori, de la comandă, de nu mai știu nici ei ce sunt: antrenori sau porumbei voiajori...
Așa se face că după un milion de ani, România s-a clasat pe locul 13 la un Campionat Mondial, ratând calificarea directă la Olimpiadă, urmând să participe la un turneu de recalificare! E cam nasol, dar gimnastica românească este în aer și pare destinată unei aterizări forțate. Ticăloșii care au vrut cu orice preț să nu mai reprezentăm nimic pe harta planetei și-au atins scopul.
De acum, imaginea noastră n-o vor mai face grațioasele gimnaste, ci țiganii cerșetori, violatori și impostori care-și afișează etichete de români neaoși, urmași direcți de-ai lui Decebal, Traian și Parpanghel. Și o vor face atât de temeinic că nu vom mai putea scoate capul în lumea civilizată cel puțin 1000 de ani. Pentru că gimnastica, sportul care contrabalansa mareea neagră ce se scurge necontenit din spațiul carpato-danubiano-erotic prin canalele imunde ale lumii, este ținută la sol de niște humanoizi care ne aduc pe culmile disperării în fiecare zi a tragi-comicei noastre existențe.
Din păcate, se stinge o lume de poveste. Și odată cu ea se stinge și flacăra olimpică a acestui popor care ar fi putut fi sublim dacă atracția banalului n-ar fi fost înscrisă în gena sa.
26 octombrie 2015
editorial ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu