Caii mei au murit odată cu tine

Caii negri aleargă prin mine
au părăsit pajiștile de pe tabla de șah
și-au rupt lanțurile, au sărit din destine
se ridică în urna copitelor nouri de praf

Privirile răscolesc prin trecut apucate
de un tremur nervos, de neoprit
ecourile strigă disperate
trenurile nopții în gând s-au ciocnit

E o furtună de țăndări în cer
îngerii sângerează prin timpul invers
curg precum șerpii drogați, râuri de ger
urmele luminii din suflet s-au șters

Mă prefac din fluture albastru, în fiară
sugrum fără milă tot ce-am iubit
până când demonul o să piară
din inimă otrăvită în băi de granit

Dincolo de noaptea de fum
nu mai există magie, doar suflete sparte
caii nebuni aleargă prin mine taifun
căutându-și scăparea din moarte

Dar parcă se face deodată târziu
și nu se aprinde în Cosmos lumina
de-mi găsești trupul să-mi spui de e viu
și de-i viu să-l calce drezina

Pe urmă pe-un rug de uitare și os
să-l arzi într-o ultimă rugă
de ți-e dor de omul frumos
dă drumul tăcerii din tine să fugă

Cenușa s-o legi cu lanțuri de flori
crescute-n apusuri funebre de soare
s-o sufli prin zațu-amintirii din zori
s-o încui într-o scoică din mare

Pe acolo corabia ta de demult
câteodată, în treacăt, mai umblă solară
să cânte ceva, eu poate-o ascult
ca-n ultima seară de iubire amară

Să nu te miri dacă o să auzi
caii nebuni cum aleargă prin mine
și n-are rost din nou să te-ascunzi
caii mei au murit odată cu tine...


7 august 2016