Hainele au ieșit din scrinul vechi
miroseau a iarbă demultă, a fân
S-au scuturat de viețile
ce se agățaseră de ele
și au început să mă caute prin sân
Au răscolit întregul univers
Eu stăteam gol, pe un colț din mine
și mă priveam invers
Obosit fără motiv
priveam orizontul cu milă
Viața se obișnuise să mă calce ca o șenilă
Făceam greșeli nefirești, nesfârșite
spărgeam oglinzile în care priveam
chipuri inventate, iluzii iubite
din sângele meu dăltuite
pe colțuri strivite de geam
Hainele acelea mi-ar fi venit bine
dacă m-ar fi găsit
în ceasul din perete pe mine
Ar fi magic să ne reluăm inima
din pieptul cui o lăsasem
Hainele mă căutau disperate
prin acel cosmos
dar eu din mine plecasem
3 august 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu