Îți las adâncurile neștirbite

Mă uit la tine Mare Neagră
și nu-nțeleg de ce nu vor
toți pescărușii să-nțeleagă
că nu mai ești demult întreagă
de când s-au prăpădit de dor

îndrăgostiții unor lumi apuse
legați în lanțuri de blestem
pe-aici eternitatea-n vid se scurse
căutători de catrafuse
de zeii nopții nu se tem

Îți las adâncurile neștirbite
orașe mari de dor s-au scufundat
se mai aud blesteme de iubite
de stâncile uitărilor izbite
și suflete ce-n piatră au intrat

Și-ți sunt nedefinite aparențele
doar câte-un gând mai navighează-n larg
îi flutură în valuri zdrențele
și-i sar din oase splențele
în cioburi înlunările se sparg

Prin timpul tău călătorim spre cer
e atât de-aproape de iubirea noastră
se-ntorc corăbiile în mister
și ninge peste rugul efemer
tu, Mare Neagră, ești, de fapt, albastră


21 august 2016