De când mă țin toți Hamleții în lesă

Mă joc în drama mea cu voluptate
e suferința singurul meu drog
mă lupt cu-atât de multă nedreptate
că îmi miros mirările a smog

Singur pe lume de la început
n-am înțeles prea bine ce se-ntâmplă
înot prin viitor după trecut
și-mi latră dezertările în tâmplă

În toate-i un sfârșit sădit demult
înainte de-a se naște absolutul
în drama-n care joc este mai mult
decât statuia ce-mi înghite lutul

E timpul să privești, regizore, cumva
la jocul meu plin de lumini și umbre
din teatru să m-alungi altundeva
unde miresele nu-s chiar atât de sumbre

Ajunge parcă atâta suferință
pe scena lumii sunt un biet proscris
degeaba vă provoc cu elocință
dacă-a murit și îngerul din vis

Sunt pregătit să joc în altă piesă
un alt spectacol trebuie să fie
de când mă țin toți Hamleții în lesă
întreaga dramă pare-o comedie

Poate diseară când se stinge lampa
și vor pleca toți demonii acasă
va răsări dintre iluzii vampa
cu vocea ei melodioasă

Va ridica chiar scaunele acele
ce stau sub timp mai singure ca mine
de va ploua cu flori, vor fi umbrele
și voi muri de dor printre stamine

Căci toate semnele zodiacale
migrează într-un alt destin
să joc din nou în dramele banale
cu siguranță este prea puțin

Mai bine-ar trece trenul din apus
prin gările fixate în piroane
eternul scenarist în gol s-a dus
dar piesa lui se joacă pe peroane


1 august 2016