În căutarea timpului pierdut

N-ai fost cu mine pe planeta aceea
pe care navigau corăbieri nebuni
mă tot trăgea în bezna ei ideea
c-am devenit doi saltimbanci imuni

la toate drogurile unei lumi pisate
în piua vieții de o grea povară
și toate primăverile visate
s-au sinucis în colții tăi de fiară

Și atunci de unde atâta elocință
când te invoc din nou definitiv
și-mi putrezesc răspunsuri în ființă
de ce te-am inventat fără motiv

Planeta nu știa de tine, doamnă
și nici de-o altă jumătate ruptă
din anotimpuri chiar lipsea o toamnă
și nu era în Cosmos nicio luptă

Că nu erau perechile defecte
atomii ei se odihneau cuminți
de-atâtea milioane de defecte
nici îngerii nu mai aveau părinți

Era o deznădejde generală
și nimeni nu știa de ce-i așa
pân-au căzut zăpezile în boală
și nimeni nu le-a mai putut salva

De viscolul ce-a-ntârziat să bată
legat de marginile lumii în cătușe
și-a înghețat de-așteptare-o fată
iar eu eram cu spatele la ușă

Și mi-era dor și nu știam de unde
tot vin miresele acelea-n gri
durerea neștiută mă pătrunde
mai stau pe marginea planetei înc-o zi

Și am să plec prin mine mai departe
în căutarea timpului pierdut
am auzit că nu există moarte
și poți să schimbi eroarea din trecut

Dar ce păcat că-n bezna ei, ideea
mă tot trăgea să mă sugrume iar
că tu n-ai mai venit în taina aceea
și-s singurul transfug din avatar

Și fug din mine însumi către tine
dar n-o să ne vedem curând
că nici măcar tăcerea nu mai vine
și mă aud din visul meu strigând

”Veniți aici, e loc pentru iluzii
nu-s vânători de fluturi și de flori
puneți-vă la suflete perfuzii
să nu rămâneți simpli dezertori!

Dac-o vedeți pe ea, printre petale
s-o întrebați de unde-a răsărit
și-n timpul înfloririlor fatale
aprindeți poate ultimul chibrit

S-aduceți focul și-n această eră
în care încă-i frig înrobitor
dac-o să puneți mâna pe himeră
v-o dăruiesc, chiar de-o să-mi fie dor...”


9 august 2016